Vacanta - o stare de spirit

Până acum nu am dus dorul vacanţelor. Aveam suficientă energie să fac din noapte zi, cum îmi spunea tatăl meu în liceu, exasperat de orele târzii la care mă culcam. Îmi ajungea timpul de shopping, de film, de cafenele, de atât de deliciosul stat degeaba. Practic, o săptămână sau două de concediu nu făceau diferenţa. De cele mai multe ori nici nu-l ceream. Mă încărcam cu energie în drumurile lungi cu trenul, vineri noaptea, către un loc frumos, pentru a avea 2 zile libere pentru iubit şi prieteni.

Acum însă simt că totul se numără în week-enduri. Numărul sâmbetelor este egal cu oportunităţile de a vedea marea, iar cel al duminicilor cu cel al grătarelor împreună cu prietenii cât mai departe de Bucureşti. Frenezia lucrului şi sentimentul ameţitor al propriei importanţe ne conduc viaţa. Avansăm rapid şi nu mai avem răbdare să studiem problemele. Le rezolvăm pe loc, găsim soluţia potrivită şi urcăm încă o treaptă ierarhică. Între timp, trec anotimpurile şi vara lungă a copilariei se depărtează. Încă mă mai întreb: oare ce făceam toată vacanţa mare?

Aştept luna August, să se golească oraşul. Deja primele semne au apărut. Si în mod ciudat, în zilele de lucru nu mă simt tristă, de parcă ar fi alegerea mea să alerg prin căldură şi praf în loc să ascult valurile. Sfârşitul de săptămână devine însă o problemă: nimic presant de făcut şi totuşi insuficient timp pentru relaxare. Muntele adevărat e prea departe, iar Valea Prahovei mult prea aglomerată. Marea Neagră e o glumă proastă, din pacate, iar lupta de pe Ťautostradăť mă epuizează. Cred însă că există şi situaţii mai deprimante decât aceea de a nu avea concediu: cea în care, la început de lună august, când toţi îşi fac planuri, cumpărături şi vise de vacanţe, să te fi întors deja. Dintr-o meschină vacanţă de 7 zile/6 nopţi, care în ofertele agenţiilor de turism înseamnă, de fapt, 5 zile Ťcurateť de vacanţă.
Nu i-am invidiat pe parizieni când am citit că pe lângă plaja amenajată de-a lungul Senei au acum şi o piscină. Pentru că ceea ce li se oferă este un surogat de vacanţă. Cea în care îţi sună telefonul, în care nu poţi ignora o problemă, în care nu poţi declara că nu mai ai suficientă energie să pregăteşti patul unor musafiri "în trecere" vreo 2 săptămâni. Eu cred că vacanţa ar trebui să fie o stare de spirit. Asemănătoare cu zgomotul copiiilor care se joacă pe terenul de fotbal, bucuroşi că încă sunt în "vacanţa mare".