"It's my heart versus common sense"...
https://www.youtube.com/watch?v=ym0I7P-Y57c
Da, era common sense sa te las sa pleci, asa cum te-am acceptat langa mine, fara explicatii si intrebari. As fi vrut sa nu fiu atat de ranita in acest proces in care te-ai indepartat de mine, sa nu-ti simt lipsa atat de mult. M-am intrebat ce anume mi-a lipsit cel mai tare de cand nu mai esti langa mine, desi te vad zilnic. Acum stiu. Era felul in care ma faceai sa ma simt, unica, speciala, interesanta. Felul in care credeam ca imi accepti defectele: dorinta de control, micile nemultumiri in fata greutatilor pe care le simteam atat de usoare cu tine, chiar si neindemanarea mea care ma facea sa par o "impiedicata" in fata altora si care pe tine parea sa te amuze.
Am gresit oare ca am deschis usa larg in fata ta? N-am facut-o constient, ai tinut mana in tocul usii destul de mult pana m-am predat, cu bune si cu rele. Si cand am deschis-o complet, cand am zis ca sunt in singuranta, ai decis ca nu mai vrei sa stai. Ca nu mai vrei sa-mi aloci nici timp, nici rabdare, nici ganduri, nici zambete... M-am framantat unde am gresit, m-am zbatut sa te pastrez fara sa stiu ca asta va fi imposibil, ca erai deja plecat. Ca schimbul de informatie se terminase si nu mai aveam ce sa-ti ofer. Doar pe mine. Acea obsedata de control dar inteligenta, serioasa dar cu simtul umorului, domoala dar cu ape adanci.
Am fost prea mult pentru tine, am fost prea putin... Nu mai conteaza. Conteaza doar ca nu am fost acel "enough", acea combinatie de defecte si calitati care sa te faca sa vrei sa ma pastrezi in viata ta.
So come on, let it go
Just let it be
Why don't you be you
And I'll be me?
And I love me, asa cum sunt. And I loved you, asa cum erai.
