Dorul care sufoca

Nu stiu daca imi displace prea tare. Daca ar fi cazul, probabil ca as lupta sa pun capat acestei senzatii continue de dor, de lipsa, de absenta. Dar este o senzatie aproape fizica, in care aleg sa ma scufund gasindu-ma astfel pe mine insami, goala, expusa, gata de iubit. Ma sufoca dorul si simt cum aleg sa fiu cu tine, in ciuda tuturor piedicilor.
Ca sa fiu sincera, e singurul mod in care pot fi cu cineva: in ciuda tuturor si mai ales in ciuda fricii mele, pe care ai stiut sa o darami pas cu pas. Mi-ai castigat increderea si ai stiut ca va fi o poveste frumoasa. Si indiferent de ziua de maine, pot spune ca este cea mai frumoasa poveste a vietii mele. Pentru ca a venit intr-o etapa in care nu am vrut, nu am cautat dragostea si nu am creat nici o premiza pentru ca aceasta poveste sa existe. Am simtit ca va fi ceva puternic si am vrut sa fug inainte sa reprezinti ceva pentru mine. Dar m-ai vrut. Si mi-ai aratat asta. Iar acum...
Refuz sa analizez ce simti tu si unde va duce aceasta poveste. Refuz sa anticipez cat de tare va durea sa te pierd, dar in ciuda durerii care ma asteapta nu imi doresc sa ma pierzi tu pe mine inainte de a te pierde eu pe tine. Te vreau asa cum esti cu mine, zi de zi. Nimic mai mult, nimic mai putin. Iubesc sa imi fie dor de tine. Iubesc sa ma scufund.