Nu sunt o fire foarte calda. Adica as fi, daca as reusi sa las din zidurile crescute in mine si daca nu as dispretui manifestarile prea evidente de afectiune. Probabil ca nu imi plac din teama de ridicol, din teama de slabiciune, din teama de a fi ranita.
Dintre toti oamenii de pe pamantul acesta, persoana fata de care as face cele mai multe gesturi calde si exagerate este mama mea.
Si dintre lucrurile "exagerate" face parte si scrisoarea aceasta. Iti spun, draga mea mama, ca ma uimeste zilnic felul in care reusesti sa vezi viata mea ca pe o reusita. Felul in care ma vezi atat de frumoasa cum probabil nimeni nu ma va mai vedea vreodata. Felul in care intelegi tot zbuciumul meu, desi este departe de cum ai fi vazut viata mea. Felul in care nu pare sa te deranjeze ca nu sunt o femeie asezata, la casa mea, cu indatoririle si implinirile care deriva de acolo. Poate pentru ca m-ai vazut si fericita, si nefericita. In doi si de una singura.
Poate pentru ca stii ca nu asta mi-am dorit, si ca totusi am puterea, de cele mai multe ori, sa imbratisez prezentul pentru ce este.
Si vreau sa iti multumesc pentru cel mai important lucru pe care l-am invatat, de mica fiind, de acasa: sa imi cunosc valoarea. Sa nu accept compromisul in viata mea de femeie. Si daca ofer cui nu merita, sa fiu constienta ca o fac pentru ca am ales asa, si ca eu nu voi fi cu nimic diminuata de micimea celui pe care, candva, am ales sa il iubesc.
Si pentru asta, draga mama, iti multumesc din tot sufletul meu. Ca mi-ai dat puterea sa fiu eu, chiar atunci cand tot restul lumii spune ca e prea greu si as putea sa ma multumesc cu mai putin.
La multi multi ani cu noi alaturi!
Dintre toti oamenii de pe pamantul acesta, persoana fata de care as face cele mai multe gesturi calde si exagerate este mama mea.
Si dintre lucrurile "exagerate" face parte si scrisoarea aceasta. Iti spun, draga mea mama, ca ma uimeste zilnic felul in care reusesti sa vezi viata mea ca pe o reusita. Felul in care ma vezi atat de frumoasa cum probabil nimeni nu ma va mai vedea vreodata. Felul in care intelegi tot zbuciumul meu, desi este departe de cum ai fi vazut viata mea. Felul in care nu pare sa te deranjeze ca nu sunt o femeie asezata, la casa mea, cu indatoririle si implinirile care deriva de acolo. Poate pentru ca m-ai vazut si fericita, si nefericita. In doi si de una singura.
Poate pentru ca stii ca nu asta mi-am dorit, si ca totusi am puterea, de cele mai multe ori, sa imbratisez prezentul pentru ce este.
Si vreau sa iti multumesc pentru cel mai important lucru pe care l-am invatat, de mica fiind, de acasa: sa imi cunosc valoarea. Sa nu accept compromisul in viata mea de femeie. Si daca ofer cui nu merita, sa fiu constienta ca o fac pentru ca am ales asa, si ca eu nu voi fi cu nimic diminuata de micimea celui pe care, candva, am ales sa il iubesc.
Si pentru asta, draga mama, iti multumesc din tot sufletul meu. Ca mi-ai dat puterea sa fiu eu, chiar atunci cand tot restul lumii spune ca e prea greu si as putea sa ma multumesc cu mai putin.
La multi multi ani cu noi alaturi!
